Carte de BuzunarJurnalul National

Pivniţele Vaticanului

André P. G. Gide

„Fără papă este îngrozitor, doamnă. Dar asta nu-i nimic, cu un papă fals este încă şi mai îngrozitor. Căci, ca să-şi ascundă crima, dar, ce spun eu? Ca să invite Biserica să renunţe la puterea ei şi să se predea ea însăşi, Loja a instalat pe tronul pontifical, în locul lui Leon al XIII-lea, un impostor, un om al Quirinalului, o marionetă cu chipul sfintei lor victime, un impostor, faţă de care, de teamă să nu ne facă rău, trebuie să ne prefacem că ne supunem.”

Biserica romano-catolică şi pioşenia credincioşilor, pe de o parte, şi materialismul aşa-numiţilor „liberi cugetători” şi masoni sunt, în egală măsură, ţintele satirei lui André Gide din Pivniţele Vaticanului. Lafcadio Wluiki, unul dintre protagoniştii acestei farse, născut la Bucureşti, bastard al unui conte francez, vorbitor al mai multor limbi străine, se consideră o fiinţă fără logică, în voia hazardului. Maestrul său mai vârstnic, Protos, e un escroc ce va stoarce bani de la o pioasă contesă catolică, pretinzând că organizează o cruciadă pentru eliberarea Papei, răpit de masoni. Gide îşi numeşte romanul „sotie” – o farsă medievală în care nebunia lumii e scoasă la iveală prin înfăţişarea acesteia cu susul în jos.

Bookmark and Share
Cumpara Acum
Au apărut 16 titluri din colecţie, urmatorul pe 13 sep
Spot-ul TV Carte de BuzunarInchide Fereastra
Spot-ul Tv