Carte de BuzunarJurnalul National

Honore de Balzac

Honore de Balzac, autor francez (1799, Tours, Franţa – 1850, Paris), a scris un număr impresionant de romane şi povestiri, formând ciclul Comedia umană. A contribuit la consacrarea formei tradiţionale a romanului, fiind considerat unul dintre cei mai importanţi romancieri ai tuturor timpurilor.

După primele încercări literare, care nu s-au bucurat însă de succes, Balzac se îndreaptă spre o carieră în afaceri, este pe rând editor, tipograf, iar la un moment dat cumpără o turnătorie de litere, însă toate demersurile sale au un sfârşit dezastruos. În 1828 abia reuşeşte să evite falimentul, rămânând cu datorii de peste 60 000 de franci. Din acest moment şi până la sfârşitul vieţii, Balzac va fi mereu urmărit de datorii şi nevoit să depună un efort aproape continuu pentru a le plăti. După această nouă serie de eşecuri, Balzac se întoarce la scris cu un nou avânt. Ucenicia sa literară era încheiată.

Succesul a venit în 1829, după publicarea a două scrieri: Şuanii, o scriere istorică despre ţăranii bretoni care au luat parte în 1799 la insurecţia regalistă împotriva Franţei revoluţionare, şi Fiziologia căsătoriei, un eseu comic, cu accente satirice, despre infidelitatea conjugală. Cele şase povestiri din Scene din viaţa privată, studii psihologice ale fetelor aflate în luptă cu autoritatea parentală i-au sporit şi mai mult reputaţia.

Din acest moment, Balzac şi-a petrecut cea mai mare parte a timpului la Paris. Începe să frecventeze cele mai la modă saloane pariziene şi îşi intensifică eforturile de a face o impresie cât mai puternică în societate. Contemporanii îl descriu ca pe un personaj de o vitalitate exuberantă, vorbăreţ, jovial şi robust, egoist, credul şi lăudăros. Preia blazonul unei vechi familii nobiliare, cu care nu avea nici o legătură, adăugându-şi la nume particula „de”. Era avid de faimă, avere şi iubire, însă, mai presus de toate, era conştient de geniul său. În această perioadă are numeroase relaţii amoroase cu femei din aristocraţie sau cunoscute în viaţa mondenă, ajungând direct la acea înţelegere a femeilor mature atât de evidentă în romanele sale.

Între 1828 şi 1834, Balzac a dus o existenţă tumultoasă de dandy şi om de lume. Dar ostentaţia din viaţa socială era doar o formă de relaxare după extraordinarele eforturi creative. Scria între 14 şi 16 ore la masa sa, în halatul său alb, aproape monahal, cu pana sa de gâscă şi nenumărate ceşti de cafea.

În 1832, s-a împrietenit cu contesa poloneză Éveline Hanska, căsătorită cu un bătrân nobil ucrainean, care i-a fost amantă şi cu care a purtat o corespondenţă din au rezultat volumele de Scrisori către o străină, publicate postum (4 vol., 1889–1950), o importantă sursă de informaţii pentru viaţa şi opera lui Balzac.

În perioada 1832–1835 a scris peste 20 de lucrări, inclusiv romanele Medicul de ţară (1833), Eugénie Grandet (1833), Ilustrul Gaudissart (1833) şi Moş Goriot (1835), una dintre capodoperele sale. Între 1836 şi 1839 a scris Le Cabinet des antiques (1839), primele două părţi ale unei alte capodopere, Iluzii pierdute (1837–1843), César Birotteau (1837) şi Banca Nucingen (1838). Între 1832 şi 1837 a publicat şi trei grupuri de Poveşti hazlii. Romanele sale se caracterizează prin forţă narativă, personaje numeroase, dar diverse, interesante, pline de viaţă, precum şi prin interesul obsesiv pentru examinarea tuturor sferelor vieţii: contrastul între obiceiurile şi manierele provinciale şi cele orăşeneşti; sfera economică a activităţii bancare, editoriale şi industriale; lumea artei, literaturii şi culturii înalte; politica şi intrigile ei; iubirea romantică în toate formele ei; încurcatele relaţii sociale şi scandaluri în rândurile aristocraţiei şi ale înaltei burghezii.

Anul 1834 reprezintă un punct culminant al carierei lui Balzac, pentru că, în acest an, a prins contur planul de a-şi grupa romanele, cu scopul de a realiza o frescă a întregii societăţi contemporane franceze în cadrul unui mare ciclu de cărţi, toate diferite, însă constituind un tot unitar: Comedia umană.

În ianuarie 1842, Balzac a aflat de moartea lui Wenceslas Hanski. Acum putea spera să o ia de soţie pe Éveline, însă existau prea multe obstacole, cum ar fi permanentele lui datorii. Éveline a şovăit mulţi ani, iar perioada 1842–1848 îl găseşte pe Balzac continuând şi chiar intensificându-şi activitatea literară, în speranţa că ar putea-o recâştiga, deşi sănătatea sa era din ce în ce mai precară. În anii 1840, a scris capodoperele: O afacere tenebroasă (1841), Pescuitoarea în apă tulbure (1841–1842), Ursule Mirouët (1841), Strălucirea şi suferinţele curtezanelor (1839–1847). Ultimele două capodopere ale lui Balzac au fost Verişoara Bette (1847) şi Vărul Pons (1847). În primăvara anului 1850, câteva luni înainte de a muri, se căsătoreşte în sfârşit cu Éveline Hanski, rămasă văduvă.

Balzac este privit ca unul dintre creatorii romanului realist. Ambiţia sa era să “intre în competiţie cu oficiul stării civile”, să-şi descrie cu exactitate contemporanii, cu ocupaţiile şi deosebirile de clasă dintre ei. A reuşit să-şi atingă acest ţel, însă a mers şi mai departe, dorind ca prin eforturile sale să arate că spiritul uman are puterea de a influenţa oameni şi locuri, ceea ce i-a adus supranumele de „Shakespeare al romanului”.

Moş Goriot
Spot-ul Tv Carte de Buzunar
Au apărut 16 titluri din colecţie, urmatorul pe 13 sep
Spot-ul TV Carte de BuzunarInchide Fereastra
Spot-ul Tv